sâmbătă, 9 martie 2019

Cuvintele mamei (poveste pentru cei mici și cei mari)

de Ion-Ovidiu Pânișoară
Într-o zi Micul Gând Pozitiv s-a întors tare necăjit de la școală.
- Astăzi mi-am dat seama că NU POT! i-a spus el mamei sale. Am încercat să fac un proiect pe care toți ceilalți colegi ai mei l-au realizat, dar nu am reușit!
- Ai încercat să te concentrezi mai mult? l-a privit mama cu un zâmbet cald. Uneori este nevoie doar să mai încerci încă o dată…
- Știu, mi-ai tot spus asta: că dacă lucrez mult, că dacă încerc iar și iar o să reușesc! Ei bine, iată că de data asta nu ai avut dreptate. NU POT! Sunt vai de capul meu!
- Bine, bine a continuat mama lui să zâmbească. Și de ce ești așa de supărat?
- Tu nu ai înțeles? NU POT să fac nimic bine!
- Ba da, ai făcut deja ceva foarte bine! Ai fost foarte bun la a nu putea să faci proiectul respectiv. A mai fost cineva atât de bun la a nu putea să facă proiectul? Că mi-ai spus că toți ceilalți au reușit!
Micul Gând Pozitiv a izbucnit în râs. Toată supărarea de mai devreme i-a dispărut ca prin farmec! Atât de absurd era totul.
- Uite, este foarte bine că zâmbești! a continuat mama cu același surâs pe chip. Ești foarte bun la asta – zâmbești excelent!
- Și mai devreme când eram furios? Sau la școală când am fost trist?
- Și atunci ai fost foarte bun! Ai fost foarte bun la furie și foarte bun la tristețe! Uneori, dacă inversăm lucrurile care nu ne plac o să ne fie mai ușor…

A doua zi Micul Gând Pozitiv s-a întors fericit de la școală. De data asta îi reușise proiectul!
- Mamă, a stat el puțin pe gânduri, astăzi am fost foarte bun la rezolvarea proiectului! Astăzi EU POT! Dar este în regulă dacă, din când în când, o să mai fiu foarte bun la a nu putea anumite lucruri? Doar pentru un timp, până când o să devin bun la a putea să fac acele lucruri!


Text dedicat tuturor mamelor care prin cuvintele lor bune ne-au ajutat să fim oameni!