sâmbătă, 1 aprilie 2017

Copilărie

Când ești copil viața-i o gumă de mestecat
Are - la început - o aromă puternică, tare,
Dar într-o zi îți amintești c-ai uitat,
De ce mesteci... și mesteci în continuare.

Alteori te grăbești, o înghiți și-ți e rău,
Dar pofta te face să cumperi din nou...

Și crești și o pierzi și altcineva, un străin,
Calcă pe ea și i se lipește de pantof și doare,
Când pleacă cu viața ta mai departe. Apoi vin
Alți străini și iei și tu viața cuiva în picioare...