marți, 23 august 2016

Zidul

La marginea pădurii este un zid
Înalt, vechi, pe alocuri dărâmat
Copacii își mai aruncă uneori
Câte vreo creangă peste el din curiozitate
Iar vântul duce dincolo frunze fără viză.

Orașul gâfâie cald, murdar și arid
Dicolo de zid. Pădurea tace - poate a uitat
Că sub clădirile lui zac tăiați frați și surori
Că le-a fost furată lumea și un petec de cer, de libertate
Unde ultimii doi nori, storși de puteri, fac dializă.

Și totuși noaptea se aud glasuri. Invalid
Orașul lasă oamenii să iasă la colindat
Cu brațele ridicate ca niște ramuri
Degetele lor poartă frunze de logodnă luate în rate
Revoluția a început: și nu poate să fie remiză!