Despre viață și nu numai

Uneori viața îți spune o poveste

O poveste cu „a fost”, nu cu „mai este”

Alteori te lasă să alegi tu finalul

Ca un surfer nebun să atingi valul...

Uneori drumul drept duce departe

Alteori umpli doar paharele sparte.

Uneori înveți că mai există și mâine

Alteori plângi printre-ale zilei ruine.

Uneori ziua întreagă o arunci la gunoi

Alteori vezi în semenii tăi doar eroi

Lumea are doar forma pe care tu i-o dai

Așa că nu mai sta lângă drumul tău: Hai!

Când seara-și aruncă peste tot cerneala

Găsește-ți timp să-ți ucizi oboseala

Și să îți aduci aminte: tu ești de vină

De nu lași dimineața să îți aducă în lumină.

Jocul de-a Iarna

Primăvara a apărut amăgitoare
Printre norii ce încă fierbeau
Oferind împrumuturi de soare.

Naivi, tinerii copaci, își ofereau
Toți mugurii în palmele goale
Ale crengilor.

Chiar și copacii maturi, în putere,
Se lăsaseră înșelați de vremuri
Și oferiseră spre închiriere,
Păsarilor
Crengile înalte pentru cuiburi
Penthouse.

Când Iarna s-a întors pe seară
Cu armata ei de fulgi gingași
A anulat întreaga primăvară
Și a interzis
Accesul copacilor în oraș

Profesorul

Scriu o petiție

Împotriva legii gravitației
Vreau să schimb codul penal
Al naturii
Și să învăț
Toamna asta
Toate frunzele copacilor
Să aibă ambiție
Și să zboare la fel ca fluturii.

Frunze

Câteodată,
Sunt doar o frunză
Puțin uscată - doar puțin...
De care vântul a uitat
Când a plecat să se joace
Umplând pământul
De culoarea norilor.

Sunt o frunză artificială
Puțin goală - doar puțin.
Care nu a avut
Niciodată
Un copac
De care să stea atârnată.

Rolul lucrurilor

Toamna,
Frunzele uscate
Pleacă în lunga călătorie
A vântului.

Și ajung să le povestească
Firelor de iarbă
Ce gust albastru au norii.

Fapt divers

Dimineața Iarna a avut un accident
A încercat să depășească Toamna
Dar a alunecat pe un acoperiș ud
Și a răsturnat toată zăpada în drum.

Pe contrasens venea Primăvara
Care a încercat să o evite
Și a intrat cu tot cu flori
În ferestrele mele adormite

Câțiva nori, martori la scenă,
Au rămas să aștepte televiziunile
O să povestească toate amănuntele
Care nici măcar nu s-au întâmplat!

Timpul bătrân și obosit
A adormit pe o bancă în parc
Din păcate eu iar am întârziat
Și plec din mine închizând încet Ușa.

Orașul

Ieri cineva a săpat în mijlocul orașului o groapă

De atunci groapa tot crește deși nimeni nu mai sapă

Nu este groapa lui, nu este a ta, nu este a mea

Dar groapa flămândă ne cheamă pe toți la ea.

Orașul întreg se scurge pe acolo, pe aici,

Groapa înghite tot: clădiri mari și case mici

Dacă nu facem ceva până mâine tot ce-am avut

Am strâns și am construit o să fie pierdut.

Timpul trece, nimeni nu găsește-o soluție

Am pierdut din memorie semnul de revoluție

Apoi, când totul părea pierdut, un copil a plantat

Un copac și astfel groapa s-a astupat.

Dar nu vă bucurați încă, sigur o altă groapă

Chiar acum în fundația viselor noaștre sapă, sapă...

Iar dacă copilul acela o să crească mare

Cine o să mai salveze orașul oare?

Iarna mea

Toamna fugise în norii ei slabi

Își părăsise funzele, copacii, tot

Primii fulgi își înfigeau dinții albi

În văzduhul ce dăduse  în clocot.

Bătrânețea nu mai avea răbdare

Urma iarna celor o mie de ani

Banca nu făcea împrumuturi de soare

Eu nu mai aveam ce face cu bani.

Apoi într-o noapte, când încercam,

Să prind pietrele evadate din drum

Am găsit un surâs cald: eu eram

M-am aprins și am făcut iarna scrum.