Cerul

 Uneori, cerul seamănă cu o reclamă la visuri,

Când ești gata-gata să închizi televizorul sufletului,

Ultima imagine care ți se scufundă în ochi,

Înainte de un somn agitat, la porțile insomniei.

Uneori cerul nu mai are albastru,

L-a pierdut în cearcănele pe care le vezi în oglindă,

Când dimineața își ronțăie biscuiții,

La fereastra ta ce respiră greu prin perdelele albastre.

Și totuși, chiar și atunci când este noapte,

Sau mai ales atunci când este noapte,

Sau când deasupra ta este doar un tavan,

Invadat de toate insomniile tale,

Cerul este tot acolo, tot larg, tot albastru,

Cu stele și soare, cu nori și cu păsări,

Trebuie doar să deschizi ochii tuturor ferestrelor tale,

Și să lași perdelele să le devină aripi…